CURSURI ȘI ACTIVITĂȚI EEMATICO

NOUTAȚI

Gânduri la finalul proiectului Kitul de Arhitectură – mini-opțional de cultură arhitecturală

În calitate de organizatori și designeri educaționali, traineri și facilitatori, cu fiecare scânteie de idee care odată lansată devine un proiect de succes, ni se confirmă faptul că educația non-formală este, bref, și tot în trei cuvinte - deschizătoar ...

Citeste articolul

Despre patrimoniul din Breaza alături de elevi și Kitul de Arhitectură.

Pornind pe aceeași alee pe care te intersectezi cu colegii în drumul spre școală sau cu gașca de prieteni pentru o plimbare în parc, sunt tot aceleași clădiri pe care le întâlnești, zi de zi, fiecare dintre ele gata să-ți spună propria poveste. Trebuie ...

Citeste articolul

Întâlnirile Kitului de Arhitectura cu Bogdan Ciocodeică

Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi să creezi clădiri impresionante sau obiecte de design care să îți poarte amprenta? Pe 25 octombrie, la ora 12:00, în Sala Amfiteatru a Primăriei Breaza, ai ocazia să descoperi cum pasiunea pentru arhitectură poate deveni ...

Citeste articolul

CONCEPTUL EEMATICO

eematico este o organizație care deschide drumul spre inovație a programelor educaționale, printr-o abordare proprie menită să dezvolte abilitățile de viață pentru secolul XXI. Facem asta prin învățare experiențială, bazată pe joacă, procesul fundamental de învățare, precum și prin construire și cu ajutorul materialelor noastre didactice.

Copiii descoperă domenii variate într-un mod educativ și distractiv!

Planifică, construiesc, se distrează și învață să aibă încredere în forțele proprii, să folosească inspirat resursele personale, să distribuie corect merite și responsabilități, să-și poată evalua singuri acțiunile și deciziile.

Își dezvoltă abilitățile de a lua decizii, de a rezolva probleme deschise, de a planifica, de a comunica și colabora, de a ști când este bine să fii competitiv, de a folosi responsabil tehnologia umană, de a face, de a fi creativ.

În toate regăsim cunostințele academice care sunt strâns legate de activitățile noastre de bricolaj, construire și joc.

eematico visează la o lume în care educația ține cont de cât mai multe din nevoile și aptitudinile copiilor și susțin înțelegerea, în defavoarea achiziției oarbe de concepte și metode de lucru, astfel încât aceștia să poată profita cât mai bine de cea mai fertilă perioadă a lor pentru învățare: copilăria.

JOACA ESTE TREABĂ SERIOASĂ!

ONG EEMATICO

proiecte sociale ong eematico

Educația eematico este menită să dea sens lucrurilor pe care copiii le învață în școală sau le descoperă în viață. Ne dorim să facem acest lucru pentru cât mai mulți copii, indiferent de mijloace sau proveniență, astfel încât copilăria lor să fie cât mai bine fructificată. Credem că șansele de angajare, în special pentru persoanele din comunitățile defavorizate, se formează în copilarie.
Astfel că, proiectele sociale au fost unul dintre principalele noastre obiective de când s-a format eematico. Emoția, satisfacția și bucuria pe care o resimțim în astfel de proiecte nu se compară cu nimic altceva. Fericirea noastră cea mai mare este atunci cand putem duce metoda noastră educațională la copii care nu și-ar putea permite altfel să beneficieze de ea.

eematico STEaM kits | cursuri de știință și creativitate

eematico steam

eematico STEAM Kits sunt kituri pentru copii de 4-7 sau 8-12 ani, cu 4 pachete de activități și jucării educaționale de asamblat însoțite de tutoriale video.
Aceste tutoriale vorbesc nu doar despre asamblarea și explorarea materialelor ci și aduc informații, demonstrații și experimente noi, legate de subiectul lecției. Fiecărei lecții îi corespunde și o mică activitate interactivă pe calculator.
STEaM este un acronim de la știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică. Noțiuni din aceste domenii și aplicabilitatea lor în lumea reală sunt descoperite de cei mici cu ajutorul activităților practice și a proiectelor de bricolaj concepute de noi. Învățarea este una activă, distractivă și ajută la soluționarea problemelor complexe.

EEMATICO TOYS

EEmatico jucarii toys

eematico Toys este prima serie de jucării dezvoltate prin cercetare educațională în România, concepute cu multă pasiune și convingerea că putem construi - la propriu - o lume mai bună pentru copiii noștri.
Jucăriile noastre nu ar fi jucării fără copii. Kiturile de asamblare au nevoie de mâinile copiilor pentru a fi construite si a deveni jucării adevărate, așa că pot deveni o experiență de echipă. Copiii le decorează exact așa cum își imaginează ei.

ECHIPA DE OAMENI PASIONAȚI

Adina echipa eematico

Adina

Ion echipa eematico

Ion

Andreea echipa eematico

Andreea

Bogdan echipa eematico

Bogdan

Carolina echipa eematico

Carolina

Carolina echipa eematico

Luiza

Mihaela echipa eematico

Mihaela

Ioana echipa eematico

Ioana

Ioana I echipa eematico

Ioana I

Ioana B echipa eematico

Ioana B

Cristina echipa eematico

Cristina

Alice echipa eematico

Alice

Flavia echipa eematico

Flavia

Bella echipa eematico

Bella

Oana M echipa eematico

Oana M

Nico echipa eematico

Nico

Machi echipa eematico

Machi

Andreea M echipa eematico

Andreea M

Monalisa echipa eematico

Monalisa

Ancuta echipa eematico

Ancuța

Ingrid echipa eematico

Ingrid

Bianca echipa eematico

Bianca

Sergiu echipa eematico

Sergiu

Nicu echipa eematico

Nicu

Irina echipa eematico

Irina

Vasile echipa eematico

Vasile

eematico

Suntem arhitecți, psihologi, ingineri, filologi, designeri și oameni de comunicare și marketing. Împreună, de mai bine de 5 ani, ne folosim pasiunea, ideile și priceperea pentru a dezvolta programe necesare pentru o educație completă și adecvată nevoilor copilului și adultului în secolul XXI.

Adina echipa eematico

Adina

Adina este arhitect și concepe programe educaționale, face grafică și design sau concept de produs. Toate acestea îi amintesc de arhitectură, pentru că urmărește un concept, calculează și prototipează, pune materie pe o structură pe care tot ea o creează alături de o echipă minunată. Când era mică își dorea să devină doctor, se juca de-a teatrul fictiv cu sora ei și bătea mingea cu colegii. Acum a făcut o pasiune pentru acul de împâslit și tot ce ține de tehnica împâslirii lânii.

Ion echipa eematico

Ion

Ion e educational & organisational architect. Pasiunea lui pentru a construi chestii cool și educative pentru copii, pregătirea de arhitect, experiența ca asistent universitar și interesul de o viață pentru psihologie sunt elementele care-l ajută în crearea programelor și produselor eematico alături de restul echipei. Copilăria lui înseamnă LEGO, trenuleț electric, cort de indieni, cazemată, dicționarul Larousse, Optik Cabinet, Asterix, Tintin, presărate cu mulți prieteni buni. Acum își dorește ca tot ce face să devină pentru copii experiențe de neuitat care să îi călăuzească tot restul vieții lor.

Andreea echipa eematico

Andreea

Andreea e psiholog și awesome trainer, creează o atmosferă confortabilă în timpul cursurilor astfel încât copiii să poate explora idei și soluții noi. Mereu a fost curioasă să descopere noi modalități de cunoaștere și dezvoltare pentru copii pentru că-i place să se joace. În copilărie construia castele din crengi, bețe și frunze împreună cu ceilalți copii, își dorea să devină biolog marin, iar acum îi plac jucăriile modulare și ar sta ore în șir în atelierul eematico să lucreze la proiecte proprii de bricolaj

Bogdan echipa eematico

Bogdan

Bogdan e psiholog și amazing trainer pentru că își dorește să îmbunătățească educația copiilor și așa poate să învețe zilnic lucruri noi. În copilărie scobea garaje subterane pentru mașini și îi plăceau călătoriile cu trenul și cățăratul prin copaci. Călătorind a învățat că dedicarea este cea mai importantă pentru tot ce face. Acum îi place moto-saw-ul și are 25 de stupi de albine pe care-i îngrijește cu drag

Carolina echipa eematico

Carolina

Caro e super-trainer. Îi plac 1001 lucruri și descoperă mereu noi pasiuni. Merge la teatru, citește cărți de marketing, de neuroștiință, de povești, îi place tangoul, obiectele din hârtie, trimite vederi prin poștă, gătește, e cinefil, grădinărește. În copilărie mânca cireșe în pomii bunicilor și monta spectacole pentru toată familia. A descoperit cum apare magia din nimicuri desfăcând fantasticul caleidoscop. La eematico găsește o lume plină de farmec cu fiecare curs și cu fiecare copil.

Luiza echipa eematico

Luiza

Luiza e psiholog și lovely trainer. Se joacă și învață cu copiii, de la copii. Dintotdeauna și-a dorit să lucreze cu copiii, când era mică își dorea să se facă pediatru, educatoare sau învățătoare. Avea o mulțime de păpuși, accesorii și mobilier pentru ele și își petrecea toată ziua construindu-le universul. Acum este foarte mulțumită pentru că toate activitățile ei au legătură cu copiii și are ocazia să se joace cu plastilină, să-și bricoleze jucării și să se înconjoare de lucruri jucăușe.

Mihaela echipa eematico

Mihaela

Mihaela este PR Fairy și are frumoasa misiune de a le arăta tuturor ce minunății se întâmplă la eematico. Pasionată de marketing, advertising și PR, a descoperit domeniul educațional târziu, dar a decis repede că este locul în care își dorește să fie. Când era mică își dorea să fie jurnalist sau fotograf, adora să se joace cu zăpadă și verile petrecute la bunici. La eematico, îi place că fiecare zi aduce noi provocări, că are susținerea de a testa idei și este înconjurată de energia celor mici.

Ioana echipa eematico

Ioana

Ioana este designer. Proiectează, desenează, coase și ilustrează. Din copilărie i-a plăcut să confecționeze lucruri, cu Lego și cuburi din lemn, iar mai târziu cu acuarele, maşina de cusut, tuşul şi peniţele de la bunicul ei, hârtie autocolantă şi origami. A făcut o adevărată pasiune din cărțile pentru copii, iar acum le ilustrează. E preocupată de metode eficiente de parenting şi învăţare prin intermediul jocului. Admiră oamenii creativi şi se bucură să facă parte dintr-o echipă care pune în practică noi concepte și instrumente minunate de educație.

Ioana I echipa eematico

Ioana I.

Ioana este customer care în prezent și are istorie ca trainer eematico. Îi place să fie printre oameni, are o vorbă și un sfat bun pentru fiecare. Energia ei molipsește pe toată lumea, iar copiii o îndrăgesc instantaneu. Îi place să fie la curent cu toate noutățile, iar colegii întotdeauna apelează la bagajul ei de informații când vine perioada cadourilor.

Ioana B echipa eematico

Ioana B.

Ioana este designer și kindly trainer și adoră să realizeze materiale didactice pentru copiii care o cuceresc tot mai mult cu fiecare curs care trece. Când era mică cosea şi își meşterea jurnale şi machete. Îi plăcea să se joace în aer liber cu beţe, frunze şi un univers întreg imaginativ, construind case, palate şi lumi întregi. Acum se joacă în universul eematico și cu materiale textile și ațe până când ies pe ușa atelierului sub formă de accesorii, șorțuri și multe alte materiale didactice.

Cristina echipa eematico

Cristina

Cristina este happy trainer și adoră să fie înconjurată de copii veseli și energici. I-a plăcut întotdeauna să învețe și nu a putut refuza oportunitatea de a transmite acestă plăcere și altora. Și, cel mai mult, se bucură că încă învață lucruri noi, că descoperă și deslușește o mulțime de mistere ale lumii alături de cei mici. Copilăria o duce cu gândul la bunici, la jocuri în aer liber, când se putea juca cu pământ, pietre și tot ce găsea prin curte. E încântată să vadă în activitățile eematico multe dintre experiențele ei de când era copil. Credea că s-au pierdut aceste lucruri. Făcutul chirpicilor, construirea corturilor, bătutul cuielor, toate o fac să zâmbească cu nostalgie. Când era copil, își dorea să devină pictor, designer vestimentar sau de interior. Cumva, la eematico, simte că are ocazia să fie toate acestea și încă ceva mai mult.

Alice echipa eematico

Alice

Alice este unul dintre cei mai prietenoși și calzi oameni din PR pe care îi poți întâlni. Iubește galaxiile, pe care nu pierde nici o ocazie să le surprindă cu pensula și vopsele minunate, creând lumi magice în care evadează și se întoarce plină de energie și mai creativă ca niciodată. I-a plăcut întotdeauna tot ce e nou, a descoperit cu bucurie că îi place să spună poveștile organizațiilor care vor să schimbe ceva. Astfel, PR-ul s-a grăbit să o adopte. Adoră energia copiilor și simte că la eematico este locul său!

Flavia echipa eematico

Flavia

Flavia este super trainer, designer grafic și designer educațional. Dacă ar fi iar copil, i-ar plăcea să facă jucării noi ori de câte ori i-ar veni o idee. Îi place să creeze lucruri cu mâinile ei și să spună povești vizuale. Când este trainer, se bucură și ea de lucrul cu motosaw-ul, bormașina și alte unelte și scule din atelier.

Flavia echipa eematico

Bella

Bella este trainerul care îndrăgeşte câte un copil după fiecare activitate la care participă. Taberele de construcţii sunt preferatele ei şi povesteşte cu entuziasm după fiecare întoarcere imediat cum coboară din autocar. Pentru că are îndemânare la toate lucrurile noi, la studio o găseşti mereu dând o mână de ajutor colegilor sau un sfat bun.

Flavia echipa eematico

Oana M

Oana este magician maker şi creează o parte dintre materialele didactice isteţe pentru cursurile eematico. Rolul ei ca trainer în trecut o ajută să îşi dea seama cât mai bine de nevoile copiilor şi felul în care ei asimilează conceptele. Curiozitatea este trăsătura care a însoţit-o încă din copilărie.

Nico echipa eematico

Nico

Nico este happy trainer. De când se știe, i-a plăcut să fie în preajma copiilor, să se joace cu ei, să le observe micul univers și să vadă cum ei oferă celor din jur toată bunăvoința din lume. Dacă ar da timpul înapoi până la copilărie, ar construi, ar face experimente, s-ar cățăra. Întâi și-a dorit să fie reporter și să descopere lumea, să vorbească cu oamenii, după care și-a dorit să devină psiholog. Rolul de trainer la eematico se împletește de minune cu rolul de mamă și de coach. Rezonează tare bine cu abordarea eematico.

Machi echipa eematico

Machi

Machi este trainerul eematicon care e confundat aproape întotdeauna cu un copil. La bază este arhitect, iar energia ei o determină să lucreze la cât mai multe proiecte, dar lucrul cu copiii este momentul ei de răgaz şi de evadare în lumea copilăriei.

Andreea M echipa eematico

Andreea M

Andreea este unul dintre trainerii noștri plini de ambiție și determinați să se dezvolte continuu. Cel mai mult îi place sportul, iar când era mică voia să devină polițistă. A ales să fie trainer la eematico pentru că și-a dat seama încă din perioada de formare că va avea ocazia să modeleze atitudini și gânduri printre copilașii cu care va lucra. La eematico este de părere că își dezvoltă atât ea, cât și copiii o mulțime de abilități, precum empatia, gândirea, motricitatea, spiritul de echipă și independența.

Monalisa echipa eematico

Monalisa

Monalisa este trainer, pentru că pasiunea față de copii nu a părăsit-o niciodată. Deși când era mică voia să se facă mare, acum se simte un copil eematicon care cunoaște lumea în rol de adult. În copilărie, cel mai mult îi plăceau vacanțele petrecute la bunici, unde petrecea foarte mult timp în natură. eematico îi oferă o mostră despre cum ar putea arăta societatea de mâine, fiind de părere că programele dezvoltate aici stimulează interesul copiilor de a înțelege lumea și posibilitățile ei.

Ancuta echipa eematico

Ancuța

Ancuţa este trainer şi îi întâmpină atât pe copii, cât şi pe noi, echipa, cu o energie unică. Îi place să zâmbească mult când este printre copii şi intră foarte repede în jocul lor, pentru că încă îşi păstrează o doză de copilărie în suflet.

Ingrid echipa eematico

Ingrid

Ingrid este customer care pasionată de festivaluri de film și muzică. I-a plăcut mereu să fie în preajma copiilor, așa că a ales fără ezitare eematico. La fiecare întâlnire cu copiii găsește un moment de care să se bucure. Când era mică cel mai mult îi plăcea să construiască fel și fel de forme cu piesele de lego și să rezolve puzzle-uri. La eematico, a găsit jucării care să îi amintească de copilărie și care dezvoltă creativitatea.

Bianca echipa eematico

Bianca

Bianca este customer care cu zâmbetul mereu pe chip și cu ceai cald pentru copii și părinți. Când era mică, îi plăcea să creeze forme din pământ, să ia toate creioanele colorate la rând și să aibă grijă de bebelușii de jucărie. De aceea, își dorea să devină doctor, arhitect și actriță, în același timp. Înainte de fiecare curs, îi pregătește pe copii să urce în „trenulețul” spre aventura eematico, care a devenit mijlocul de transport preferat. Pentru ea, tărâmul eematico este plin de oameni faini cu care poate împărtăși păreri.

Sergiu echipa eematico

Sergiu

Sergiu proiectează și realizează jucării educative pentru copii, pentru că tot ceea ce ştie azi a învăţat tot prin joacă. Dacă s-ar întoarce în timp, s-ar juca chiar cu materialele pe care le creează. Piesele lego şi avioanele erau primele pe care punea mâna. Îşi doreşte ca toţi copiii să înveţe științele din ce în ce mai uşor, de la vârste cât mai fragede.

Nicu echipa eematico

Nicu

Nicu este wonder-trainer și încearcă să-i facă pe copii să zâmbească pentru că i-ar fi plăcut asemenea activități de bricolaj în copilărie. Când era mic era fascinat mecanisme și își dorea să se facă sportiv, ceea ce i-a ieșit, devenind profesor de sport și kinetoterapeut. Acum îi place tot ce-i consumă energia și îi aduce bucurie. Cum e jobul de trainer la eematico!

Irina echipa eematico

Irina

Irina e designer și organizează activitățile Maker Exploratorium. Și-a impărțit copilăria între mici proiecte de bricolaj la care lucra cot la cot cu tatăl său, expediții pe dealurile din satul bunicilor, clasicele jocuri cu prietenii săi și biblioteca nemărginită cu altase, albume și enciclopedii. Mereu i-a plăcut să gândească și să construiască variante imbunătățite ale jucăriilor sale. Eematico este acum cel mai interesant joc, în care aplică cu pasiune cunoștințele dobândite ca arhitect și interesul pentru inovație și tehnologie.

Vasile echipa eematico

Vasile

Vasile este inventator. De când era mic și-a urmat curiozitatea pentru a afla ce face fiecare obiect din jurul lui. Autodidact și observator agil, el a avut ocazia să-și pună în practică propriile idei de jucării în atelierul de tâmplărie din spatele curții, la îndrumarea meșterilor tâmplari. Pe măsură ce a crescut, a învățat să folosească utilitățile atelierului și să-și bricoleze creațiile. Acum este un adevărat inventator, expertul tehnic al echipei. Tocmai se pregătește de un voiaj pe Dunăre într-o barcă pe care și-o construiește cu mâinile lui.

CE SPUN PĂRINȚII ȘI COPIII

Mulțumim pentru implicare, dedicare față de copii, sunteți extraordinari!

Mama Marei

(9 ani)

Lui Teo îi place mult la voi! mă întreabă mereu când mai mergem la grădinița cu bormasini!

Mama lui Teo

(4 ani)

Îmi place muuult lecția asta, e sensibil de frumoasă!


Tudor

(4 ani)

Foarte interesantă programa! Așteptăm cu nerăbdare să mai venim. Eva a fost foarte încântată de avion și de bărcuța cu motor poc-poc.

Mama Evei

(8 ani)

Mulțumim mult pentru minunatele activități creative și jocuri în aer liber realizate cu mini-eematicii și pentru însuflețirea cu care Mihai încă își povestește amintirile din tabără.

Mama lui Mihai

(10 ani)

2018 a fost bun cu noi pentru că am întâlnit echipa creativă și talentată.


Mama lui Alex

(4 ani)

Vă asigur că munca și pasiunea voastră vă sunt recunoscute și vă mulțumim mult pentru tot ceea ce faceți!

Mama Maiei

(9 ani)

Subject: buna dimineata
imi place foarte mult la eematico :)


Eric

(8 ani)

FII LA CURENT CU VESTILE EEMATICO

Newsletterul eematico include toate activitățile noi pe care le organizăm, în așa fel încât vei afla primul despre startul înscrierilor și vei putea prinde loc pentru copilul tău. În plus, vei fi la curent cu noutățile eematicești și cu interesele noastre. Poate chiar vom colabora.

SPONSORI