Pornind pe aceeași alee pe care te intersectezi cu colegii în drumul spre școală sau cu gașca de prieteni pentru o plimbare în parc, sunt tot aceleași clădiri pe care le întâlnești, zi de zi, fiecare dintre ele gata să-ți spună propria poveste. Trebuie doar să te oprești și să o „asculți”. Sau să ți-o imaginezi. În orice caz, să o apreciezi. Acesta a fost și gândul din culisele lecției „Arhitectul restaurator”, o activitate din cadrul proiectului Kitul de Arhitectură -Mini-opțional de cultură arhitecturală, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Lecția a fost susținută cu ajutorul unui mic ghid intitulat „Despre patrimoniu în Breaza”, pregătit să deservească drept îndrumar pentru copiii și liceenii din oraș participanți în proiect.

Lecția despre patrimoniu a reprezentat un bun prilej pentru elevi să privească vechile construcții din orașul lor cu alți ochi, să descopere stilurile și curentele arhitecturale, să identifice elementele arhitecturale ale unei case și, poate că mai presus de orice, să înțeleagă importanța clădirilor de patrimoniu. Suportul de curs - ghidul, a fost distribuit în variantă printată pentru a susține partea teoretică a lecției, însă el este disponibil și în variantă digitală și poate fi diseminat cu ușurință. Ghidul despre patrimoniul orașului Breaza a fost realizat de Adina Marin, arhitect cu experiență în restaurarea clădirilor istorice și punerea lor în valoare prin proiecte de arhitectură de interior în cadrul biroului Attila Kim Architects.

Patrimoniul cultural constituie un adevărat arsenal de elemente materiale și imateriale care păstrează istoria, identitatea și valorile unei comunități, unei regiuni sau ale unei întregi națiuni. De-a lungul timpului, patrimoniul cultural a fost divizat în mai multe categorii, fiecare având un rol unic și esențial în definirea identității culturale, contribuind astfel la conservarea moștenirii istorice și culturale. Patrimoniul reprezintă liantul dintre generațiile actuale și cele care ne-au precedat și, în același timp, un mijloc prin care ne sunt transmise valorile fundamentale, din generație în generație.

Totodată,  ne putem gândi la patrimoniu ca la o moștenire pe care am primit-o de la străbuni, pe care, la rândul nostru, o vom „preda” generațiilor viitoare, având responsabilitatea să ne preocupăm și de conservarea și crearea patrimoniului cultural. Nu putem să nu remarcăm faptul că, în mai multe limbi europene, corespondentul cuvântului „patrimoniu” se referă la moștenire, cum este, de exemplu, în engleză - „heritage”, respectiv „héritage”, în franceză.

„Moștenirea” noastră culturală se împarte în: patrimoniu mobil, patrimoniu imobil și cel imaterial. Patrimoniul cultural imaterial cuprinde elemente intangibile, cum sunt: tradițiile, obiceiurile, dansurile, meșteșugurile tradiționale, cântecele și expresiile. Acesta este transmis prin viu grai și practici culturale, având un rol important în păstrarea identității și diversității culturale. Tradițiile noastre din preajma sărbătorilor de iarnă, obiceiurile de la începutul primăverii, doinele și expresiile pe care le-am auzit de la bunicii noștri sunt doar câteva exemple ale acestor comori care ne definesc.

Patrimoniul mobil se referă la mărturii ale traiului din comunitățile noastre, mai precis la acele obiecte considerate valoroase, cum sunt: operele de artă, bijuteriile, cărțile, monedele, operele de cult, toate acele obiecte rezultate din activitățile strămoșilor noștri care și-au păstrat valoarea în timp. Cel mai adesea obiectele de patrimoniu se regăsesc în muzee, dar se numără și printre colecționarii dintre noi care adună în colecții particulare astfel de nestemate. Patrimoniul imobil cuprinde construcții, situri arheologice, parcuri și grădini, ansambluri arhitecturale - deopotrivă din mediul rural și din cel urban. Patrimoniul construit se referă la toate acele construcții, fie ele case, biserici, castele sau alte edificii care au o importanță culturală, istorică și arhitecturală pentru noi. De exemplu, când vorbim de patrimoniul imobil, aici cu siguranță putem menționa Ateneul Român, o clădire emblematică a capitalei, un simbol al culturii românești încă de la inaugurarea sa, din anul 1889. De asemenea, bisericile de lemn din Maramureș, faimoase pentru arhitectura lor distinctivă, sunt recunoscute deja și la nivel mondial, iar opt dintre acestea au fost incluse pe lista patrimoniului UNESCO, din anul 1999.

Un alt exemplu inclus în patrimoniul construit este Castelul Peleș din Sinaia, construit la inițiativa primului rege al României, Carol I. Fosta reședință de vară a familiei regale este astăzi muzeul care ne încântă cu a sa arhitectură de inspirație romantică.

Patrimoniul construit este o mărturie a creativității și îndeletnicirii umane, precum și a evoluției arhitecturii, reprezentând o legătură directă cu istoria locului și cu oamenii care au trăit în spațiile respective. Astfel, putem spune că este mai mult decât o colecție de clădiri istorice sau monumente, reprezentând totodată și o legătură fundamentală cu trecutul, o poveste continuă despre evoluția unui loc și a comunității care „i-a trecut pragul”.

Cum a decurs lecția „Arhitectul restaurator” și la ce fel de activități au luat parte elevii?

În lecția special creată despre patrimoniul construit al orașului Breaza, ne-am dorit foarte mult să le arătăm copiilor noi perspective asupra arhitecturii orașului și a conservării acesteia, să le oferim un nou motiv de învățare, chiar pe străzile orașului.

Activitățile de pe parcursul lecției au reprezentat un prilej bun pentru a înțelege importanța clădirilor din Breaza nu doar pentru trecutul orașului, ci și pentru viitorul și identitatea acestuia și le-au permis copiilor să își pună, pentru câteva ore, pălăria de arhitect restaurator.

• Copiii au fost încurajați să își imagineze cum ar arăta orașul lor fără clădirile de patrimoniu și să înțeleagă importanța păstrării acestora pentru viitor;
• Una dintre activități le-a oferit copiilor posibilitatea să identifice elementele lipsă din structura unor case și să restaureze aceste case, momentan doar pe hârtie, completând spațiile lipsă;
• Un moment aparte al lecției a fost cel în care copiii au fost îndrumați să aleagă o casă din Breaza care le-a atras atenția și să discute despre elementele distinctive ale acesteia. A fost un moment oportun care i-a ajutat să înțeleagă diversitatea arhitecturală a orașului și să aprecieze frumusețea detaliilor care dau viață unei clădiri;
• Altă activitate i-a provocat să identifice elementele specifice caselor din Breaza și să își creeze propria casa de patrimoniu folosind ștampile special create pentru această lecție.

Aceste exerciții practice au fost nu doar creative, ci și educative, încurajând elevii să reflecteze asupra modului în care orașele lor pot fi revitalizate fără a pierde farmecul istoric.

Ce au urmărit profesorii prin această lecție?

Prin participarea la acest curs, ne-am dorit ca toți copiii implicați să aibă o imagine de ansamblu asupra arhitecturii și cum anume poate fi ea protejată mai bine, prin prisma clădirilor din localitatea lor natală. Procedând astfel, folosind un exemplu concret și foarte apropiat lor, captarea și menținerea atenției nu au reprezentat o piedică, ci mai degrabă un element de sprijin pentru profesori. Lecția a avut drept obiective:

• Familiarizarea cu domeniul patrimoniului și al restaurărilor: înțelegerea conceptelor fundamentale și a importanței conservării patrimoniului cultural;
• Identificarea problemelor și sarcinilor arhitectului de patrimoniu: recunoașterea provocărilor specifice cu care se confruntă un arhitect în domeniul restaurării;
• Cunoașterea etapelor de includere a unei construcții în patrimoniu: familiarizarea cu procesul prin care o construcție este evaluată și restaurată pentru a deveni parte a patrimoniului;
• Analiza elementelor distinctive ale construcțiilor: evaluarea caracteristicilor care pot determina includerea unei construcții în patrimoniul local, național sau universal.

Suntem de părere că, pentru copii, lecția „Arhitectul restaurator” a fost mai mult decât activitate introductivă în arhitectura de patrimoniu în care, de această dată, ne-am îndreptat focusul asupra orașului Breaza. Astfel, lecția a reprezentat un bun punct de plecare pentru a le stârni interesul copiilor asupra păstrării clădirilor de patrimoniu într-o formă cât mai apropiată de construcția originală. Dacă vreodată vor deveni proprietarii unor astfel de comori arhitecturale, sperăm că își vor aminti și vor pune în aplicare un plan de revitalizare prietenos cu istoria locului. În același timp, este foarte important ca, încă de mici, să privească altfel spațiile în care își petrec cea mai mare parte din timp, și să privească construirea acestora într-o manieră cât mai utilă și mai sustenabilă. Conștientizând pe deplin funcționalitatea unui spațiu, vor putea observa cu ușurință neconcordanțe ale spațiului construit al orașului. Având această bază, vor fi pregătiți nu doar să facă sugestii, dar și să își ceară drepturile pentru aceste locuri comune, prin petiții și nu numai.

Nu în ultimul rând, deschiderea profesorilor către astfel de activități opționale din sfera educației non-formale, ne oferă încrederea și entuziasmul necesare să replicăm astfel de proiecte și în alte școli din țara noastră.

Proiectul Kitul de Arhitectură - Mini-opțional de cultură arhitecturală în oraşul Breaza este co-finanţat prin AFCN (Administrația Fondului Cultural Național). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă pentru conținutul proiectului sau modul în care rezultatele proiectului pot fi utilizate. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.