Oamenii OAR - Floarea Voinea Rotaru de la școala din Măgureni

Oamenii #OAR

În primăvara acestui an, cu susținerea O.A.R, am dat startul unui nou proiect, menit să dezvolte și să implementeze un curs de arhitectură bazat pe kituri de materiale și jucării educative. Cursul este destinat copiilor din clasele I-VIII și se desfășoară cu ajutorul cadrelor didactice. Pentru a începe proiectul, am selecționat 7 clase din școli publice din diverse zone ale României. În perioada următoare, vom prezenta povestea acestor clase/ școli. 

Începem astăzi cu Doamna Floarea Voinea-Rotaru. Dânsa este profesor titular - disciplina matematică, cu o vechime la catedră de peste 20 de ani, într-un ”loc uitat de lume, de o splendoare sălbatică, aproape încremenit în timp”, după cum spune chiar ea.

Școala și copiii ei se află la Măgureni, unul dintre satele comunei Mărașu și care este cel mai îndepărtat de Brăila. Depărtarea și drumurile impracticabile până de curând a făcut ca acest sat să rămână o zonă defavorizată, cu oameni săraci, atât de săraci că de cele mai multe ori n-au bani să-și poarte copiii prin școli din oraș.

Doamna Floarea crede însă că: ”Izolarea, e și o binecuvântare pentru că elevii mei, copiii mei, de fapt, sunt mai cuminți, mai inocenți, mai frumoși și mai cu bun simț și atât de inimoși, sociabili, deschiși și curioși, încât nu ai cum să nu-i iubești”.


 Dar doamna profesoara nu se mulțumește să îi învețe pe copii doar matematică. Vrea ca ei să se descurce în orice situație. De aceea, în ultimii patru ani, „i-a scos în lume”, i-a dus în excursie, i-a implicat în proiecte, i-a învățat să lucreze quilling, origami, să picteze pe numere, să-și comercializeze produsele realizate și să cumpere materiale necesare pentru alte activități .

 “Sunt copii care muncesc din greu și în gospodării, iar unii la 10-11 ani ajung să-și crească frații mai mici, pentru că părinții îi abandonează în grija bunicilor, prea săraci și neputincioși. Tinerii apucă drumul străinătății și, din păcate, uneori uită de copiii de-acasă. Risc să-i pierd pe drum, să abandoneze școala. Și nu mă lasă inima să-i las „fără leac de învățătură”, așa că umblu din poartă în poartă să îi aduc iar la școală. Le cumpăr pachețel și împart cu ei și bucurii și necazuri. Aș face orice pentru ei, să-i pun pe calea cea dreaptă, ca fiecare să-și găsească rostul pe lume.”

Cum vede doamna Floarea integrat proiectul eematico la școala din Măgureni? Atât de simplu si de frumos, încât nu avea cum să nu ne convingă: ” Mă văd deja lucrând cu copiii în jurul meu.  Un joc naște o idee, ideea devine pasiune, pasiunea devine profesie. Joacă, bricolaj, curs de arhitectură, kituri reutilizabile....WOW! E material didactic neprețios pe care aș putea să-l folosesc și cu alte generații și care m-ar ajuta să le predau și geometria într-un mod mai mult decât atractiv. Veniți aici să ne vedeți locurile și să ne citiți sufletele!”


Proiectul Curs practic de arhitectură pentru copii bazat pe kituri de construire al Asociației eematico este un proiect susținut de Ordinul Arhitectilor din România prin Timbrul de Arhitectură. Puteți afla mai multe despre proiect aici: https://www.eematico.org/noutati/kitul-de-arhitectura-eematico-pentru-scoli

Parteneri: Fundația Fan Courier, Asociația De-a Arhitectura


Posted in: ONG