La ce lucrăm când nu facem cursuri la studio, opționale și tabere

Unul dintre obiectivele noastre principale este să creăm proiecte sociale ca să putem duce metoda noastră educațională la cât mai mulți copii, indiferent de mijloace sau proveniență. Anul trecut, pe lângă programele de la studio, școli și grădinițe, tabere și evenimente punctuale, am reușit să obținem trei finanțări cu care să ajungem la copii sau tineri din medii defavorizate. În 2019 vrem să ne continuăm misiunea, dar până atunci, iată ce am făcut în 2018.

Workshopuri la Centrul Vocațional din Săcele


Programul Engage for Discovery de la Centrul Vocațional din Săcele, început in 2017, a continuat în toamna anului 2018 cu încă o serie de workshopuri, în cadrul cărora tinerii din medii defavorizate au lucrat la proiecte fascinante, mai mici sau mai mari, individual sau în echipă. Cutia muzicală, Cartul eematico sau Proiectorul au fost temele pe care au lucrat tinerii cu ajutorul trainerilor de la FAST Romania și, bineînțeles, cel al echipei eematico.



Workshopurile eematico fac parte din seria de programe vocaționale care să le ofere tinerilor din medii defavorizate perspective de viitor și le dezvolte abilitățile necesare pentru o viață profesională reușită. Activitățile hands-on pregătite de noi implică lucrul cu scule și unelte, muncă de echipă și creativitate. În viitor, scopul este ca trainerii FAST Romania să poată desfășura activitățile fără trainerii eematico. În acest sens, ca element de inovare în domeniu, am ales ca o parte consistentă a proiectului să fie dedicată transmiterii metodologiei și procedurilor eematico catre echipa FAST astfel încât, cu ajutorul materialelor pregătite de noi, să poată lucra mai departe cu cât mai multe grupuri de tineri care vin la Centru. Proiectul a fost dezvoltat cu suținerea ERSTE Foundation și Simpact Hungary și prin eforturi proprii.


Finaliști în cadrul Campionatului de Bine 2018


Copiii de la Școala Gimnazială nr. 134 din Ferentari ne sunt prieteni încă din 2016 când am început primele activități la clasa lor și primul program de o durată mai lungă, I Can Be, unde copiii au explorat prin joacă și provocări diferite meserii. La începutul anului 2018, am ajuns din nou finaliști în cadrul Campionatului de Bine, în parte și datorită sprijinului vostru, și am implementat cu ajutorul donațiilor primele module din programul Maker Exploratorium sau cum să îți construiești viitorul prin bricolaj.


Am continuat Maker Exploratorium prin Fondul Științescu


În 2018, Fundația Comunitară București a ales să finanțeze eematico, printre alte 5 proiecte câștigătoare, prin Fondul Științescu București. Scopul programului este să îi ajute pe copii să descopere științele, prin experimente, activități practice și joc, oferindu-le resurse financiare și îndrumare profesorilor și specialiștilor în educație. Cu această finanțare am reușit să implementăm încă 3 module din programul Maker Exploratorium - Natural & Life Sciences, la gașca de copii de la Școala nr. 134, acum fiind clasa a IV-a.


Foto: Cosmin Sbarcea pentru Fondul Științescu București



Posted in: ONG