Tabere de construcții

Am dat startul înscrierilor la prețul special Early Bird în tabere de construcții eematico!

Skylab Mission 3019

Tabere pentru copii de 4-9 ani și 7-14 ani
Tabere pentru perechile de copii de 4+ ani și părinți

Suntem în anul 3019. Acum, tehnologia este atât de avansată încât oamenii reușesc să dezvolte programe și dispozitive care cu 1000 de ani în urmă erau de neconceput. Cel mai mare progres al acestor timpuri, alimentat de curiozitatea nemărginită a oamenilor, este cercetarea spațială. Mai ales că avem toate mijloacele de a înfăptui descoperiri noi, cosmice.

Așadar, o nouă misiune importantă pentru viitorul omenirii se pregătește pe Terra: misiunea Skylab. Obiectivele sunt să aterizăm pentru prima dată pe planeta nou descoperită EEM 3019, să construim pas cu pas un habitat în care oamenii să poată supraviețui, să cercetăm în amănunt obstacolele pe care le putem depăși cu inteligența noastră și să descoperim condițiile și resursele planetei.

La bordul navei, așteptăm o echipă formată din cei mai curajoși și mai pregătiți oameni de știință pentru a decola și a deveni primii exploratori spațiali ai acestei planete, posibil o a doua casă a pământenilor.

Vezi aici PREZENTAREA detaliată a taberei Skylab Mission 3019 pentru copii.

Aici este PREZENTAREA taberei pentru copii și părinți.


Tabăra de arhitectură

Tabără pentru copii de 10-14 ani

Între timp, pe Terra, se pune la cale o activitate excepțională pentru zilele noastre: construcția unei case de la zero și transportarea ei pe o altă planetă. Sună ambițios, dar nimic nu este imposibil cand ai alături o gașcă de meșteri pricepuți!

Așa că eematiconii au început deja căutările intense pentru o echipă de arhitecți juniori care împreună cu trainerii eematico vor construi un proiect la scară mare, trecând prin toate etapele fundamentale ale unei construcții.

Zeci de secrete din jobenul de arhitect vor fi dezvăluite, vom învăța ce înseamnă analiza temei, care pot fi constrângerile reale, cum alegem locul unei construcții, cum să ținem cont de materiale și să echilibrăm cele trei aspecte fundamentale ale unei construcții: utilitate, rezistență și estetică.

Deși este importantă coordonarea de echipă, fiecare junior are ocazia să își arate viziunea în acest proiect. Prin intermediul provocărilor de arhitect, studiul, desenul și machetarea, copiii își antrenează abilități folositoare în viața de zi cu zi. Hai și tu să dăm viață primului proiect de arhitectură adevărat al copiilor!

Vezi aici PREZENTAREA detaliată a Taberei de Arhitectură.


Tariful Early Bird este valabil până la data de 4 martie. 

Anul acesta, taberele afișate în formularul de înscriere au loc la Pensiunea La Rotonde, din Predeal. Vom avea și o a doua locație, Pensiunea Riff, din Bran, valabilă pentru grupurile înscrise din grădinițele și școlile cu care colaborăm.

Inscriere Tabere de construcții

Vreau să fac înscrierea în Tabăra Skylab Mission 3019:

Vreau să fac înscrierea în Tabăra de Arhitectură:

După înscriere, vei primi un e-mail cu toate detaliile din partea echipei noastre în maximum 24 de ore! ????

Prin trimiterea formularului veți fi înscris automat în lista noastră de newsletter. Dacă nu doriți sa primiți acest newsletter vă rugam frumos să bifati căsuța de mai sus.

ATENTIONARI G.D.P.R.

CONSIMȚĂMÂNT DATE PERSONALE:

Prin trimiterea acestui formular esti de acord cu folosirea de către noi a datelor tale personale, cu Politica noastra de confidențialitate și noile Condiții de utilizare pe care le poți găsi la baza acestei pagini. eematico Research va folosi informația pe care o furnizati in acest formular, sau o va transmite catre societatea afiliata eematiconezia S.R.L., pentru a realiza înscrierea copilului dvs., pentru păstra legătura cu dvs., pentru a vă furniza noutăți și în scopuri de marketing.
Datele ce urmeaza a fi colectate se refera la : nume, prenume, numar de telefon, adresa poștală (necesară în scopuri de facturare) adresa de e-mail, nume, prenume copil, data de naștere a acestuia (pentru a verifica dacă participarea sa este potrivită grupei de vârstă).
Societatile noastre vor putea colecta si stoca aceste informatii in forme diverse (ex., in forma scrisa, electronica, etc.). Acestea vor fi stocate pe o perioada de 5 ani de la completarea si trimiterea formularului . Am implementat anumite masuri de securitate pentru a asigura confidentialitatea informatiilor din baza noastra de date, in conformitate cu standardele de securitate impuse de legislatia relevanta.

Capthca este obligatoriu!